Artista în vârstă de 43 de ani a scris într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter: „Bună, sufăr de dureri cronice, o boală neurologică, Ehlers Danlos, şi vreau să vă spun celor care suferiţi de dureri, fizice sau emoţionale, că vă iubesc. Mergeţi înainte. Viaţa este al naibii de grea. Durerea te demoralizează şi nu eşti singur”.
Sindromul Ehlers-Danlos afectează unul la 2.500 – 5.000 de indivizi şi este cauzat de un defect în structura, producerea sau prelucrarea colagenului sau a proteinelor care interacţionează cu colagenul. Ca urmare, apar modificări în ţesutul conjunctiv; fragilitatea pielii şi instabilitatea articulară sunt rezultatul cantităţii reduse ori calităţii defectuoase a colagenului.
În 2013, Sia a făcut public faptul că s-a luptat cu dependenţe în trecut, medicamente eliberabile pe bază de reţetă şi alcool. Însă, după ce a fost diagnosticată cu hipertiroidie, a reuşit să scape de dependenţe, iar, în 2018, a celebrat opt ani de abstinenţă.
Artista australiană Sia (Kate Isobelle Furler) este o voce puternică, o cântăreaţă şi compozitoare excentrică şi o producătoare influentă. A cunoscut succesul la nivel mondial prin mai multe albume apreciate inclusiv de criticii muzicali. Pe lângă nominalizările la Grammy, artista, celebră pentru hituri precum „Chandelier” şi „Cheap Thrills”, are în palmares numeroase alte premii internaţionale, ca MTV Video Music Award.